Un titlu de băşcălie, veţi spune, dar, din păcate, trebuie să vă contrazic – el redă în mod fidel situaţia din breaslă – dacă breaslă se poate numi adunătura dezorganizată de indivizi care o compun.

Aş vrea să mă fac înţeles din capul locului – în ţara asta se găsesc traducători deosebiţi – pe unii dintre ei, îndeosebi traducători şi interpreţi de germană şi engleză, îi cunosc personal – dar ei sunt o minoritate în tagma noastră, în care intră oricine are o amărâtă de ştampilă de traducător autorizat.

De ceva vreme, de când România s-a întors din nou spre lume, schimbând poziţia “cu faţa la perete” pe una de tip “hai să vedem ce s-a întâmplat în lume în lipsa noastră”, ca un copil palid reîntors între prietenii de joacă după o lungă convalescenţă, am început din nou să comunicăm în alte limbi şi, astfel, să avem nevoie de mai mulţi traducători, mult mai mulţi decât piaţa putea oferi. Noua viaţă, tumultoasă, ahtiată după consum, populată brusc cu neamuri străine venite aici, hai sa recunoaştem, de cele mai multe multe ori exclusiv după profit, a cerut mai degrabă traducători în domeniul economic şi juridic. Ulterior, odată cu transformarea României într-o colonie de montatori ieftini, domeniul tehnic devine important. În ambele faze literatura a rămas pe plan secund. Neavând destui traducători consacraţi, am ieşit pe uliţă şi am băgat în casă pe primul care ştia să se ceară la oliţă în limba de care aveam nevoie.

O caracteristică a traducerilor solicitate: rapide, ieftine. România este o ţară ieftină (unii spun asta şi la propriu şi la figurat), de ce n-ar fi şi traducătorii noştri ieftini? Să ne uităm puţin pe ce bat monedă paginile web ale birourilor de traduceri de la noi: ieftin si rapid, traducem din orice limbă, din orice domeniu, livrăm gratuit, avem reduceri etc. Câţi spun că livrează traduceri gândite, verificate, dichisite, că se concentrează pe domeniile lor de expertiză? Puţini, aceste caracteristici reprezintă un dezavantaj.

Traducătorul de carte a rămas oarecum uitat între rafturile lui cu enciclopedii, cu dicţionare care mai de care mai exotice, cu tomuri de notiţe, cutii cu fişe şi cărţi împănate din belşug cu semne de carte. Mulţi nu s-au adaptat – probabil din scârbă – la noile realităţi.  Lucrez în domeniu de ceva ani şi m-am îngrozit aflând tarifele practicate de traducătorii de carte de la noi, nu doar în comparaţie cu cei din Occident, dar chiar faţă de tinereii traducători multirol*) din România.

N-aş vrea să dau vina pe cineva anume pentru această stare de lucruri. Fiecare schimbare de curs a istoriei are învingătorii şi învinşii ei şi, printre ultimii, ne găsim şi noi. Dar totuşi, cine este vinovat? Aş îndrăzni totuşi să arăt cu degetul.  Întâi către firmele de traduceri (am înfiinţat şi eu una, LIGHTHOUSE Translations, după cum puteţi observa), care s-au înscris de ani buni pe o spirală descendentă a preţurilor şi calităţii, de pe urma căreia pierde toată lumea (traducătorii bani şi, astfel, linişte, clienţii, calitate), traducătorii înşişi, unii pentru că nu observă că-şi irosesc viaţa şi nervii într-un domeniu pentru care în mod evident nu sunt făcuţi, alţii pentru că nu ştiu să-şi vândă munca, facultăţile de profil, pentru că au scăzut an de an standardele, ajungând în prezent mult sub limita bunului simţ (academic).

Poate ar trebui să se facă distincţia între traducători şi tălmaci de ocazie – ar trebui să începem toţi ca tălmaci    sa ne calificăm, prin muncă şi răbdare, la titlul de traducător.

Despre noi: suntem un birou de traduceri mic, cu colaboratori aleşi pe sprânceană. Am optat să înotăm contra curentului: nu ieftin ci la un preţ just, nu rapid ci atât de repede cât să putem realiza ceva de care să nu ne fie ruşine mai apoi. Ne-am specializat pe traduceri din şi în limba germană şi engleză, domenii în care, unii dintre noi, suntem nativi. Dar avem colaboratori şi pentru alte limbi, cu excepţia celor exotice. Am căutat să ne selectăm traducătorii, ajungând, de-a lungul timpului, să cunoaştem şi să colaborăm cu unii dintre cei mai buni. Mă bucur că am astfel ocazia să le mulţumesc pentru milioanele de cuvinte pe care mi le-au livrat, corect alese şi bine împachetate, de-a lungul timpului!

 

*) Pentru că tot suntem traducători şi ne place să ne jucăm cu cuvinte, ar trebui s-o facem bine. Scotocind după „multirol” pe www.dexonline.ro observ că el nu există! Oare l-au uitat colegii sau Academia refuză să acorde acestei înşiruiri de litere calitatea de cuvânt al limbii române?